O lume întreagă alternează între panică și indiferență. Poli opuși care se regăsesc în aceeași țară, în același oraș, de multe ori în cadrul aceleiași familii.

Multă angoasă, multe frustrări. Toți suferim: de la copiii ce tânjesc după joaca în parc la personalul medical ce luptă cu monstrul nevăzut. Răzleț, mai apare câte un mesaj de încurajare, câte o veste bună, un îndemn pios de a ne schimba inima și căile, câtă vreme se mai poate. Cu greu răzbesc prin păienjenișul titlurilor înspăimântătoare poveștile celor care au trecut cu bine prin experiența bolii cauzate de noul coronavirus.

Una dintre poveștile cu final fericit este și cea a familiei Puie, din biserica noastră. Bunicii, părinții și unul dintre cei trei copii au făcut boala mult temută. Dar s-au vindecat. În dreptul lor, Dumnezeu a hotărât sănătate și viață și după coronavirus. Acum, vor să transmită un mesaj de speranță și încurajare și altora.

Nu am vrea ca experiența lor să adâncească tristețea celor care au pierdut pe cineva drag în această luptă. Vrem doar ca povestea lor să aducă o rază de speranță pentru cei ce o ascultă. Noi toți să fim încurajați să ne sprijinim pe Dumnezeul ce cunoaște și momentul nașterii, și pe cel al morții, dar și anii dintre ele.

„Îmi ridic ochii spre munţi…De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.” – Psalmul 121: 1,2