Energia cumulată în timpul vacanței de sărbători a fost esențială pentru tot ce a urmat pentru noi după asta. Între 18-31 ianuarie am fost la atelierul de traducere organizat regulat la Lae, unde s-a continuat lucrarea de revizuire a Noului Testament în limba patep. Dăm slavă Domnului, că toți cei cinci membri ai comisiei de revizuire au participat.
De aici am mers direct în Bulolo, unde am ținut primul curs de studiu Biblic din acest an (10-14 februarie), pe cartea Geneza. Am avut de data aceasta 8 participanți atenți și dedicați, majoritatea fiind din echipa de bază din satul Denglu. Ne-am bucurat și de un participant nou, dintr-un sat de unde nu au mai venit până acum. Ne-am bucurat să-i vedem cum însușesc informațiile și cum se dezvoltă capacitatea lor de a analiza textul, și de a face conexiuni între diferite părți ale Scripturii. Aceste lucruri ei nu au avut de unde să le învețe, de aceea, de multe ori sunt interpretări greșite ale Scripturii. Nădăjduim că nu numai la minte, dar și la inimă a ajuns Cuvântul Domnului spre transformarea lor! Slăvim pe Domnul pentru toate acestea!
În martie am făcut o pregătire de 3 zile cu participanții regulați ai cursurilor, pentru a le da oportunitate să pună în practică ce au învățat, și ei înșiși să susțină un curs de studiu Biblic într-un sat patep de lângă Bulolo, sub supravegherea lui Mihai. Din păcate, datorită ploilor torențiale din acele zile, cel rău i-a condus pe oameni către posibilitatea de a găsi aur în râul Bulolo. După două zile, în care cursanții noștri au făcut o treabă bună, la sfatul lor, am anulat celelalte 3 zile de curs fiindcă au venit doar 2-4 persoane din care 1-2 erau acolo ca responsabili cu deschiderea sălii de adunare. Ne-a durut inima să vedem că oamenii erau mai interesați să găsească aur sau erau ocupați de alte lucruri pe care le pot face oricând, decât să investească în sufletul lor și să găsească „aur adevărat”, care nu piere.
Am avut și alte provocări legate de planificarea datelor în care să urcăm în satul Denglu. Ni s-a sugerat mai demult să venim de Paști în sat și să ținem un curs atunci, pentru că în acea săptămână oamenii sunt mai deschiși să asculte Cuvântul și învățături din Scriptură. Dar ulterior am aflat că va fi organizată „Tabăra de Paști” într-un alt sat patep unde sunt invitați toți cei din poporul patep și unde va predica noul pastor arondat pentru întregul popor. Ca să nu creăm dezbinări, am decis să nu mai ținem cursurile în săptămâna Paștelui, ci cu o săptămână înainte și una după. Săptămâna din mijloc, în afara zilelor de sărbătoare, am fi dedicat-o traducerii materialelor în limba patep, cu cei rămași în sat. Sunt totuși mulți care nu obișnuiesc să meargă la astfel de tabere. Nu era cea mai bună variantă, dar ca să nu creăm gânduri negative, am hotărât să mergem mai departe așa.
Așteptam de mult să ajungem în Denglu. Pregăteam materialele, achiziționam mâncare și cele necesare pentru șederea de trei săptămâni, chiar și în ziua de joi, 19 martie. Dar seara, efectele COVID-19 au ajuns și aici. Probabil v-ați întrebat deja, cum de n-am pomenit de lucrul acesta până acum, când din toate ”robinetele” asta curge. Până în seara aceea, toată povestea cu virusul ni se părea ceva îndepărtat (deși ne îngrijorasem pentru cei de acasă), dar de atunci ne-a devenit ca un coșmar. Ne-a provocat un timp în care a trebuit să luăm decizii grele și cu responsabilități mari, în timp ce lucrurile se schimbau de la o zi la alta, de la o oră la alta. A necesitat efort fizic și emoțional peste măsură, dar acum sperăm că suntem înspre bine.
Când a apărut primul caz de COVID-19 în Papua Noua Guinee, imediat s-a introdus stare de urgență pentru 2 săptămâni (restricție de călătorie în țară și autoizolare, probabil ceva asemănător cu ce e în România acum) pentru a preveni răspândirea virusului, ce credem că a fost o decizie înțeleaptă din partea guvernului.
Cu câteva zile înainte de asta, joi seara, organizația cu care lucrăm în PNG, ne-a contactat, și ne-a zis că, bazat pe experiențele organizației din alte țări, trebuie să decidem imediat, în câteva ore, dacă mergem acasă în România sau la centru în Ukarumpa, existând posibilitatea să nu putem părăsi centrul pentru o perioadă între 3 și 6 luni. Din cauza tatălui lui Hajni, care este tot mai bolnav și slăbit (s-a găsit și o tumoare pe plămân în decembrie), și pentru că prin restricțiile existente nu am putea face lucrare directă cu localnicii pentru o perioadă știută doar de Domnul, am decis să mergem acasă. A trebuit să găsim în decursul unei zile (vineri), bilete de avion, informații despre România, dacă putem intra sau nu în țară, dacă ne pune în carantină sau nu, dacă da, unde, cum călătorim mai departe din București dacă suntem lăsați să mergem mai departe, casă unde să stăm în izolare pentru 2 săptămâni, etc. Sâmbătă, după ce ne-am împachetat în mare bagajele pentru România, după toate eforturile făcute sub presiunea timpului, în aceeași zi după masă, am aflat că s-a închis singurul aeroport care încă mai rămăsese deschis pentru tranzit, cel din Singapore. În aceeași zi am aflat și de primul caz în PNG. Era devastator, dar am luat aer adânc în piept și am „mers mai departe”. Duminică ni s-a comunicat să fim gata pentru ca luni să fim luați cu avionul organizației din Bulolo la centrul de misiune din Ukarumpa. Luni dimineața, după ce două zile am împachetat casa închiriată în Bulolo, și bagajele pentru centru, am aflat că nu mai putem fi luați. S-a interzis traficul public. În acea zi, 23 martie a fost aniversarea noastră de 7 ani de căsnicie. Așteptam să fie o zi specială, în care să ne focusăm unul pe celălalt și să ne bucurăm în Domnul pentru cei 7 ani de slujire împreună.
Am avut 5 minute să trecem de șoc, să-și șteargă Hajni lacrimile, după care Domnul ne-a trimis niște prieteni patep dintre cursanți, care au venit inițial să-și ia rămas bun de la noi. I-am „tras după noi” la magazin unde ne-am luat o butelie de gaz de rezervă, iar ei ne-au ajutat să o cărăm până la casă. Între timp, Hajni s-a dus la celălalt magazin, unde a cumpărat ce a putut și ce și-a adus aminte că ar putea să ne trebuiască în caz că nu vom avea acces pentru o perioadă nedeterminată (poate luni) la magazine. Deși restricțiile au fost anunțate pentru două săptămâni, începând cu 24 martie, fiind într-o țară străină, și văzând că boala aceasta a blocat chiar și țările dezvoltate, nu am știut la ce să ne așteptăm, deci ne-am făcut provizii pentru câteva luni din ce s-a putut și cât am crezut că va încape într-un frigider cu congelator mic. Deci, noi ne-am făcut partea noastră, omenește vorbind.
De atunci s-a închis piața și magazinele mici, doar 2 magazine principale au mai rămas deschise. Luni, nu știam la ce să ne așteptăm… și sincer, nici acum… cum probabil nici dumneavoastră acasă… Dar e totuși diferit într-o țară străină, unde noi suntem singurii misionari albi în orășelul Bulolo. Am fost joia aceasta la magazin, dar nu am găsit legume, doar cartofi și ceapă…a, și ceva congelat, toate foarte scumpe.
Concluzia, n-o să murim de foame :), dar trebuie să împărțim mai bine legumele și fructele, să ne ajungă cât mai mult și să nu mâncăm doar uscăciuni. Vecinii ne-au încurajat, că vor încerca să ne mai dea și ei câte ceva. Domnul să-i binecuvânteze! Slavă Domnului, pentru pomii de guava și lime din curte care chiar acum produc din abundență (sursă bună de vit.C, să putem lupta împotriva eventualelor boli), și pentru niște plante de vinete plantate cu mult timp în urmă din aventura noastră de a grădinări, care au supraviețuit și chiar sunt pline de flori și au și câteva vinete.
De lunea trecută stăm izolați în casă, am încercat să ne liniștim, (deși am mai avut încă mult de lucru), și să căutăm fața Domnului, să vedem ce vrea să facă/schimbe în noi prin toate aceste încercări. E greu să avem pace auzind și prin ce trec familiile noastre și frații noștri, bisericile de acasă, dar ne încurajăm prin Cuvântul Domnului. Pentru asta am memorat și versetele Psalmului 46:1-2. „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.” Domnul să vă încurajeze și pe dumneavoastră prin aceste versete, dar mai mult, prin întreaga Scriptură, care conține cea mai bună veste pentru noi, cei care credem în salvarea Domnului nostru Isus Cristos, chiar și în mijlocul încercărilor, oricât de mari ar fi ele!
Să ne rugăm împreună, ca să ne putem (ca indivizi, dar și ca organizații de misiune și biserici) liniști și înțelege lucrarea Domnului în noi și în alții prin toate aceste încercări și prin anularea planurilor omenești! Să înțelegem în ce domenii ale vieții, obiceiurilor organizatorice și bisericești avem nevoie să ne pocăim sau să ne schimbăm, și în ce discipline spirituale trebuie să creștem, să ne dedicăm mai mult! Domnul să despietrească, chiar și prin aceste încercări, acele inimi care n-au primit lucrarea Lui (în poporul patep, în familie, prieteni, biserici)! Rugați-vă pentru noi, pentru protecție împotriva atacurilor celui rău, pentru mântuirea părinților, în special pentru tata lui Hajni, și dacă se poate, să ne dea Domnul șansa să ne mai vedem cu el! Dacă Domnul vrea, să ne ajute și în recuperarea banilor pentru biletul de avion la care n-am mai ajuns!
https://www.facebook.com/256195541216545/posts/1437104796458941/
Pacea și protecția Domnului să fie peste dumneavoastră și peste noi toți!
Cu drag, Mihai și Hajni
